Lumea nouă, ultimul capitol al trilogiei Marile descoperiri, de Michael A. Stackpole, vă aşteaptă acum la precomandă!

Se apropie lupta finală, hotărâtoare pentru urmașii Cartografului. Keles Anturasi urmărește să obțină controlul asupra unor forțe care îl depășesc. Jorim, fratele lui, a ajuns în lumea zeilor, unde se va trezi în luptă cu divinitatea care conducea pe vremuri, dar care acum vrea să-și distrugă propria creație. Nirati, sora lor, pornește într-o cruciadă înșelătoare cu un erou răposat, spre a-i declara război Iadului. Oare apărătorii trecutului vor învinge răul ce vrea să spulbere totul în cale?

În continuare vă invităm să citiţi un fragment din ultima parte a trilogiei Marile descoperiri.

Keles Anturasi o privi pe Tyressa.

– Prinţul Cyron ţi-a poruncit să mă ucizi?

Blonda războinică Keru îi aruncă o căutătură aspră.

– Ești mult mai valoros pentru Nalenyr decât ţi-ai putea tu imagina. Ai cunoștinţe despre lume de care s-ar putea folosi toate naţiunile, inclusiv dușmanii noștri. Mi s-a dat sarcina de a veghea asupra ta.

– Însă, în eventualitatea că aș fi capturat, ar trebui să mă ucizi, nu?

– Da, ca să-i împiedic pe dușmanii noștri să obţină cunoștinţele pe care le posezi. Tyressa dădu din cap, apoi își ridică mâna. Vrei să mă lași să termin să-ţi oblojesc rănile?

Keles se cutremură. Când crezuse că Tyressa murise, își dăduse seama cât de mult îi păsa de ea. Când aflase că străbătuse întregul continent, împreună cu un războinic Viruk, ca să-l salveze, se îndrăgostise de ea. Crezuse că și ea simţea ceva pentru el. Aflând că simţămintele ei erau singurul lucru care o împiedicase să-l ucidă, asta fusese ceva derutant, însă binevenit.

– Mai consideri valabile poruncile prinţului?

Ea închise ochii.

– Nu.

– Pentru că…

Ochii ei albaștri se deschiseră din nou, însă rămaseră mijiţi.

– Pentru că am văzut ce-ai făcut aici.

Își deschise braţele pentru a cuprinde întinderea Tsatol Pelynului și pe războinicii în armură aflaţi acolo.

– Ai readus la viaţă această fortăreaţă îngropată într-un deal și ai transformat o gloată într-o armată. Este magie de o amploare nemaivăzută. Nu numai că e imperios necesar să te duc înapoi în Nalenyr, dar ar însemna o abandonare a responsabilităţilor mele dacă te-aș ucide.

Keles se încruntă, însă Tyressa nu-i îngădui să rostească întrebarea care i se contura în minte. În loc de asta, îi luă una dintre mâinile ologite și julite și reîncepu să spele sângele închegat.

– Keles, trebuie să înţelegi imposibilitatea oricărei iubiri între noi. Eu sunt legată de slujirea coroanei Nalenyrului, iar tu ești legat de slujirea familiei tale, care, la rându-i, este aservită Coroanei. De fapt, sin gurata șansă de a scăpa din colivia aurită în care-i prins bunicul tău este să te căsătorești cu nepoata mea. Ai putea deveni Prinţ Consort de Helosunde și ai putea negocia mai bine dintr-o asemenea poziţie.

Keles oftă.

– Problema este că nepoata ta are deja un bărbat. Cu toate că Prinţul Pyrust îmi va fi recunoscător că i-am construit această fortăreaţă de sprijin, trupele care m-au urmat i-au ras capitala de pe faţa pământului. Cred că asta l-ar putea înfuria.

Tyressa zâmbi.

– Niciodată neajunsurile din viaţa Prinţului Pyrust nu sunt suficiente.

Șterse mâinile lui Keles și aplică unguente pe răni. Și le zdrelise de furie, pentru că nu fusese în stare să-i salveze pe cei care-l urmaseră din Felarati, când veniseră să-l caute Cei-fără-Ochi. Înainte de sosirea in va datorilor avusese un vis ciudat, ceea ce sugera că fuseseră trimiși de Qiro Anturasi, bunicul său. Și totuși, asta era imposibil, deoarece creaturi precum Cei-fără-Ochi și aliaţii lor pur și simplu nu existau în niciun alt loc din lume. Însă, chiar când încerca să găsească o consolare în acest lucru, realitatea se amestecase cu visul și îl făcuse să creadă că veniseră trimiși de bunicul său.

Şi numai sora mea ştia că eram în Felarati. Am visat că străbăteam împreună cu ea un tărâm ciudat. A fost un vis sau…

Începu să sâsâie când Tyressa se apucă să-i banda jeze mâinile cu feșe din mătase.

– Îmi palpită mâinile.

– Așa o să fie o vreme, dar se vor vindeca.

Îi legă cu grijă un bandaj deasupra încheieturii mâinii.

– Ţine-le curate și uscate, dacă poţi.

– Am să încerc. Keles oftă. Și ce-o să facem acum?

– În legătură cu ce?

– Cu acest loc. Acești oameni.

În toiul furtunii, pe când scunzii și crâncenii Cei-fără-Ochi se apropiaseră de fortăreaţa în ruine, Keles nu numai că o reconstruise, dar îi transformase și pe refugiaţi. Cei vârstnici pierduseră din ani, iar copilandrii îi luaseră asupra lor. Din senin, apăruseră armuri și arme, iar garnizoana putea, acum, să respingă un nou asalt. Dar nu aveau provizii. Puteau fi înfometaţi cu ușurinţă de cei din afara cetăţii.

– Ar fi trebuit să umpli cămările cu orez și vin în timp ce reconstruiai totul.

El își arcui o sprânceană.

– Glumești!

– Da, însă am și sperat. Ea-i legă încă un bandaj. N-ai putea face asta acum?

Keles ridică din umeri.

– Aș putea dacă aș ști ce-am făcut. Rekarafi spune că este pentru a doua oară când am făcut așa ceva. Prima dată s-a întâmplat când am mutat caverna din Ixyll, dar nu-mi amintesc nimic de asta. Noaptea trecută, m-am simţit grăbit și frustrat, și totuși…

– Și totuși, pentru că n-a fost la fel în Ixyll, ai în doieli că emoţiile ar putea avea legătură cu asta?

Dădu din cap.

– Cunosc jaedunto. Moraven Tolo a fost un spadasin Mistic. În cele câteva ocazii când l-am văzut luptând, a fost aproape lipsit de orice trăire. Din mo ment ce ceea ce-am făcut azi-noapte avea nevoie de vrăji, trebuie să admit că am ajuns la nivelul de jaedun. În Ixyll asta are înţeles: am desenat o hartă pentru că sunt cartograf. Dar noaptea trecută? Este ade vărat, am lucrat ca inginer în Felarati, însă nu am nicio pregătire formală semnificativă.

Tyressa azvârli castronul cu apă folosit pentru a-i spăla mâinile.

– Neștiind ce-ai făcut, e greu să repeţi.

– Trebuie să existe elemente comune între cele două situaţii. De fiecare dată am fost foarte concentrat într-o manieră unică. Mi-am reprezentat lucrurile în minte cu o claritate incredibilă. Ridică din umeri. Trebuie să fie o modalitate de a folosi magia, însă n-am auzit niciodată de cineva capabil să facă astfel de lucruri.

– Adevărat. Tyressa privi în jurul ei, apoi se încruntă. Măcar dacă ai putea să aduni provizii. Nu putem rămâne aici. Trebuie să te duc înapoi în Nalenyr, și mai trebuie să o scot și pe Jasai din Deseirion. În plus, trebuie să păstrăm un avans faţă de Cei-fără-Ochi. Cu cât putem pleca mai repede, cu atât mai bine. Nu crezi?

Keles chibzui o clipă, după care își dădu seama că Tyressa îi cerea permisiunea de a-i organiza pe supravieţuitori.

– Mă încred în judecata ta. Ai tot sprijinul meu. Când?

– Pe la amiază. Suntem în formă bună. Dacă avem suficientă apă, nu vom avea probleme vreo două zile. Mai există sate unde putem opri pentru hrană. Odată ce ajungem în Helosunde, vom fi printre prieteni.

– Îmi place ideea de a fi în Helosunde.

Keles se ridică și-i întinse Tyressei o mână. Ea i-o luă cu grijă și nu i-o strânse, nici nu se sprijini de ea când se săltă de jos.

– Am să vorbesc cu Jasai despre cum să-i organizăm pe oameni. Îi sunt devotaţi.

– Bună idee.

Făcu o plecăciune spre Tyressa, iar ea i-o în toarse. În timp ce se îndepărta, o abordară tot felul de oameni. Aruncau priviri furișe spre el. Majoritatea își desena seră cercuri pe armură sau purtau amulete rotunde.

Pentru a se apăra de vrăji. Keles se înfioră și o luă spre poarta deschisă a cetăţii. Cu mai bine de șapte veacuri în urmă, magia provocase un cataclism cunoscut sub numele Vremea Gheţii Negre. Valuri de vrăji necontrolate se împrăștiaseră în întreaga lume, ucigându-i pe mulţi și transformându-i pe ceilalţi. De atunci, orice folosire haotică a vrăjilor era considerată un lucru abominabil.