"Cărţile sunt moştenirea pe care un mare geniu o lasă omenirii şi care sunt transmise din generaţie în generaţie, ca dar pentru urmaşii care nu s-au născut încă." - Joseph Addison
Sărbătoarea Crăciunului este momentul ideal să ne amintim de valorile spirituale, să încercăm să înțelegem cu adevărat puterea rugăciunii, tainele bisericești și învățăturile duhovnicești.
În seara de vineri, 14 decembrie, la ora 19:00, spectatorii sunt aşteptaţi la o reprezentaţie aniversară a unei piese româneşti contemporane: „Uzina de plăceri S.A.“
A mai rămas o săptămână până la evenimentul care a suscitat controverse, dezbateri și o teamă generalizată pentru toți locuitorii acestei planete: sfârșitul lumii. Dacă acesta va avea loc sau nu în data de 21 decembrie, rămâne să vedem cu ochii noștri
Spectacolul „Uzina de plăceri S.A.“, după piesa „Ca Zăpada şi cei doi” de Valentin Nicolau, în regia lui Alexandru Berceanu, împlineşte nici mai mult, nici mai puţin de zece ani de la premieră.
Cel de-al doilea roman din seria lui Ender, Vorbitor în numele morților, este, așa cum mărturisea și Orson Scott Card la un moment dat, opera sa cea mai de preț și cartea cea mai apropiată de sufletul său, chiar dacă celebritatea și faima de maestru al SF-ului și-a câștigat-o cu Jocul lui Ender.
Nemira îți recomandă zece cărți de excepție, ideale pentru a fi oferite cadou. Și nu am terminat: pentru aceste zece titluri ai 28% reducere pentru fiecare.
Ți-am pregătit cele mai frumoase pachete de cărți, speciale pentru părinți, frați, prieteni sau colegi și mai venim cu o surpriză: transport gratuit pentru comenzi de minim 100 lei.
Publicația Entertainment Weekly a dezvăluit zilele trecute publicului câteva imagini de pe platourile de filmare ale peliculei Jocul lui Ender, adaptare cinematografică după romanul omonim al lui Orson Scott Card.
Cartea lui Vitaliano Bilotta – Inițiere în chanelling – pune accent pe această formă de dezvoltare personală și spirituală, astfel încât să putem să influențăm pozitiv viața noastră și a celorlalți.
Editura Nemira utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie, actualizată conform Regulamentului european de protecţia datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.