Ea are beteală în păr și își menține cu greu echilibrul în autobuzul supraaglomerat. Se ferește de ploaia de mătreață a doamnei care încă nu a făcut cunoștință cu șamponul și se sprijină cu fruntea de geam, numărând stațiile până când va ajunge acasă. E obosită și nostalgică. Urmărește cum fulgii de nea se lovesc de geam, cum picăturile fragile de apă alunecă în necunoscut. Visează la șosete călduroase și la un pahar din „licoarea magică” descoperită de ea și …



