Vă spuneam nu cu mult timp în urmă că alături de Isaac Asimov și Robert Heinlein, Arthur C. Clarke a fost considerat unul din ”Cei trei mari” ai literaturii SF a secolului XX, influențând generații întregi de autori contemporani. Așa cum probabil știm cu toții, pentru că despre Clarke am mai scris, și cu siguranță vom mai scrie, acesta a fost un scriitor de science fiction, inventator şi futurolog britanic, gazdă a emisiunii Mysterious World. Opera sa de referinţă este …
Sfârșitul lumii este o temă foarte veche care, iniţial, a aparţinut literaturii main-stream. Platon o utilizează în dialogurile sale filozofice, vorbind despre mărirea şi decăderea imperiului atlant. Ulterior, ea a fost rechiziţionată de literatura SF, rămânând definitiv în patrimoniul acesteia.
Anul acesta, cei pasionați de jocuri, rezolvare de mistere, dezvoltarea de strategii sau pur și simplu de povești, vor fi bucuroși să afle că printre alte romane celebre care vor avea și un boardgame propriu, se regăsesc și două surprize plăcute și cu siguranță două provocări pe cinste!
Câte zile au mai rămas până pe 31 martie 2013? Canalul de televiziune HBO își ține fanii în suspans dezvăluind mici secrete de pe platourile de filmare al celui de-al treilea sezon al celebrului serial Game of Thrones, inspirat din memorabila serie a lui George R. R. Martin - Cântec de gheață și foc.
Ce se întâmplă când combini, în paginile unei cărţi, file marcante din istoria omenirii cu creaturi mitologice, apoi adaugi un protagonist neînfricat, o prietenie sinceră şi o aventură care te ţine cu sufletul la gură, presărând totul cu o nouă perspectivă asupra relaţiilor socio-politice şi diferenţelor culturale din lumea marilor puteri ale secolului XIX?
Raymond Chandler a făcut subiectul a numeroase articole, recenzii și analize de-a lungul timpului, toate scoțând în evidență geniul autorului pentru situații complicate, acțiuni pline de suspans și un personaj ca nimeni altul: Philip Marlowe.
Stephen King are în față un an plin de evenimente literare și cinematografice care îi vor confirma încă o dată, dacă mai era necesar, poziția sa de rege incontestabil al horror-ului și de icoană a literaturii universale.
De numele lui Dos Passos se leagă peste 40 de titluri de romane, poeme, eseuri sau piese de teatru, precum și numeroase lucrări artistice. Opera sa de căpătâi rămâne totuși trilogia SUA, ce cuprinde volumele “Trilogia S.U.A.: Paralela 42″ , “Trilogia S.U.A.: 1919″, “Trilogia S.U.A.: Marile afaceri”.
Fricile copilăriei au fost dintotdeauna un subiect de fascinaţie pentru autorii horror. Fobiile, în special cele absurde – care mai de care mai diverse şi mai complexe, cu rădăcini adânci în vremurile în care ne ascundeam sub plapumă din cauza tunetelor furtunii, reprezintă la vârsta adultă o provocare pentru cititori şi o piatră de încercare pentru scriitori – pentru că, nu-i aşa? de nimic nu suntem atrași mai mult decât de lucrurile de care ne temem.
Cărțile seriei Cântec de gheață și foc au fascinat și încântat milioane de fani din lumea întreagă, iar serialul Game of Thrones a ridicat saga pe culmile gloriei. Dar cum ar fi să îl descoperim pe Martin și din altă ipostază? De exemplu, în cea de co-autor al unui roman science-fiction, alături de Daniel Abraham și Gardner Dozois, alți doi monștri sacri ai literaturii SF&F.
Este greu să ne imaginăm că există cineva care nu a auzit de seria Cântec de gheață și foc, semnată de George R. R. Martin, la fel de greu cum ne este să credem că serialul produs de HBO, Game of Thrones, mai are nevoie de prezentări exhaustive. Într-un interviu pentru revista GQ, George R. R. Martin, Dan Weiss și David Benioff spun povestea realizării episodului Blackwater, din sezonul al doilea.
Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin este termenul folosit în mod convențional pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu având capitala la Constantinopol. Specialiștii consideră că rolul Imperiului bizantin în istoria europeană şi a poporului român nu poate fi neglijat chiar dacă mulţi îl trec cu vederea. De fapt întreaga istorie a creştinismului, din momentul în care a devenit religie liberă, s-a desfăşurat în cadrul acestui Imperiu.
Perlele naturale sunt atât de rare și prețioase, încât, cei care le găsesc sau le posedă știu că astfel de comori sunt de neprețuit. Nu vom ști poate niciodată ce simțeau cu adevărat cei din antichitate atunci când găseau aceste mici minuni ale naturii, maiestuoase și zguduitoare prin simplitatea lor, dar știm ce putem simți atunci când citim volumul ”Femei anonime” a Nu vom ști poate niciodată ce simțeau cu adevărat cei din antichitate atunci când găseau aceste mici minuni …