Septembrie e luna în care începe #toamnaliterară, așa cum ne place nouă să o numim. A trecut deja jumătate din prima lună de toamnă, așa că v-am pregătit multe noutăți frumoase, pentru toate gusturile: fantasy, non-fiction, literatură străină și românească, dar și continuări sau reeditări ale unor serii mult, mult îndrăgite de voi. Pe muzica formației Queen citim despre adevărata biografie a faimosului Freddie Mercury sau aflăm adevăruri triste, dar și optimiste, despre viața animalelor din ocean și despre planeta …
Fantasy
Material apărut pe mediafax.ro. Scriitorul George R. R. Martin a fost invitatul de onoare al celei de-a 77-a ediţii a Convenţiei Mondiale de Science Fiction şi Fantasy, eveniment desfăşurat weekend-ul trecut la Dublin, în Irlanda. Autorul romanelor care au stat la baza celebrului serial Game of Thrones i-a acordat un interviu scriitorului Marian Coman, redactor-şef al Armada, imprintul de SF, Fantasy şi Thriller al Grupului Editorial Nemira – primul interviu în exclusivitate pentru publicul român prin agenţia MEDIAFAX. George R. …
Una dintre cele mai îndrăgite serii. Cel mai iubit joc video din toate timpurile. Cel mai așteptat roman în ultimul timp de către fanii seriei WITCHER – Botezul focului, de Andrzej Sapkowski. În curând ecranizat de Netflix. În timpul revoltei vrăjitorilor, Geralt a fost rănit. Iar acum, când întunericul s-a lăsat peste întreaga lume, nu poate face nimic până nu se vindecă. El, care ar trebui să fie protectorul nevinovaților în fața monștrilor periculoși, este neputincios. Războiul a cuprins toate …
Magnfica Robin Hobb, autoarea seriilor Farseer și Omul arămiu, revine în imprintul Armada powered by Nemira cu Corabia magiei, primul volum dintr-o nouă serie – Corăbiile însuflețite, o fermecătoare aventură cu pirați, magie și corăbii vii. Lemnul-vrăjitor. Un lemn conștient. Cel mai prețios lucru din lume. Ca multe alte bunuri neprețuite din această lume, se găsește numai pe Tărâmul Ploilor Sălbatice. Bingtown este un târg în care se aduc mărfuri exotice, dar și casa unei bresle de negustori faimoși pentru …
Editura Nemira lansează volumul Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, de Marian Coman, cea mai recentă apariție în colecția n’autor de proză românească contemporană. Evenimentul va avea loc pe 18 aprilie, de la 19:00, în cafeneaua Cărturești Verona. Alături de autor vor participa Eli Bădică, coordonatoarea colecției & Tudor Ganea. Și dacă ești doar un personaj în cartea altcuiva? – aceasta e întrebarea sub imperiul căreia se citesc prozele din volum, toate în registrul realist al cotidianului care alunecă …
Scriitoarea Sînziana Popescu, autoarea seriei fantasy „Andilandi”, apărută la editura Nemi, va susţine un turneu de promovare și se va întâlni cu copiii din București, Brașov, Cluj, Timișoara, Iași şi Galaţi. Prima întâlnire cu cititorii va fi în București, la Librăria Cărturești Verona (Mansardă), sâmbătă, 30 martie, de la ora 17.00. Alături de Sînziana Popescu vor fi: Laura Frunză (blogger, laurafrunza.com) și Laura Câlțea (redactor șef Nemi). Actrița Annemary Ziegler va citi fragmente din primele două romane ale seriei: „Călătoria lui …
Editura Nemi de carte pentru copii lansează Andilandi, de Sînziana Popescu – o serie fantasy ce include șapte romane și un volum de povestiri și e inspirată din miturile românilor și din basmele noastre din bătrâni. Seria îi va purta pe cititori într-o lume fascinantă, populată de personaje mitologice românești readuse în actualitate, dar și de personaje moderne, cu care copiii se pot identifica cu mare ușurință. Oare cine e misterioasa Andilandi? Celor ce se întreabă cine ori ce anume poate fi Andilandi le voi spune că …
O nouă apariție în imprintul Armada: prima parte din seria BIBLIOTECA INVIZIBILĂ, de Genevieve Cogman. Irene este un agent special al Bibliotecii, organizația secretă care strânge cele mai importante cărți din toate universurile paralele. Alături de Kai, enigmaticul ei ucenic, este trimisă într-o Londră infestată de haos, unde legile naturale sunt modificate de supranatural și magie. Misiunea lor? Să recupereze o variantă unică a poveștilor Fraților Grimm. Ajunși acolo, Irene și Kai sunt prinși într-un labirint de pericole, indicii contradictorii, …
Un nou roman de Joe Abercrombie, o poveste din universul seriei bestseller PRIMA LEGE. Trei bărbați. O bătălie. Niciun erou. Se spune că Dow cel Negru a omorât mai mulți oameni decât iarna aprigă și că și-a făcut drum spre tronul Nordului pe un deal de cranii. Regele Uniunii, un vecin tot mai invidios, nu se poate uita indiferent cum ajunge tot mai puternic. S-au dat ordinele, iar armatele se târăsc deja prin noroi, la miazănoapte. Mii de oameni se …
Editura Nemira publică în colecția Young Adult o serie nouă și așteptată cu entuziasm de cititorii români: Frăția corbilor, de Maggie Stiefvater! Seria este un thriller neogotic despre cinci adolescenți în căutarea supranaturalului, printre copaci care vorbesc în latină, păduri bântuite, cai care ies din mare toamna, dar și în căutarea de sine. Intră în atmosfera cărții și citește primele 20 de pagini. Lectură plăcută! În fiecare an, în ajunul zilei Sfântului Marcu, Blue Sargent și mama ei clarvăzătoare asistă la trecerea …
Nemira lansează pe 15 octombrie un nou proiect editorial: ARMADA, un imprint dedicat literaturii science fiction, fantasy și thriller. Armada va oferi cititorilor în fiecare lună cele mai noi cărți de science fiction, fantasy și thriller în ton cu piața de carte internaţională, dar și autori consacrați mereu actuali pentru noile generații de cititori în colecția Armada Clasic. Cărțile vor avea un design nou, comercial, fresh și atractiv. După aproape 30 de ani în care a adus pe piața din …
Marie Brennan este autoarea romanelor „Istoria naturală a dragonilor” și „Tropicul șerpilor”, cărți care sunt considerate a fi „Downton Abbey, dar cu dragoni!“ (Tor.com). Marie Brennan a studiat antropologie şi folclor, dar în prezent aplică toate referinţele academice la crearea universului din Istoria naturală a dragonilor. Primul roman din serie a fost finalist pentru World Fantasy Award şi a câştigat Prix Imaginales din Franţa pentru cel mai bun roman tradus. Autoarea a mai scris dualogia Warrior and Witch, fantasy urban în …
Luna octombrie sosește cu multe noutăți pentru super-cititorii Nemira, cu surprize în colecțiile Nautilus & Suspans, inclusiv două romane SF semnate de autori români: Bacalaureat, de Ovidiu Eftimie, și Omnium, de Florin Stanciu. Vă invităm: Să o cunoașteți pe Isabella Trent, o cercetătoare excentrică și ambițioasă, care a eliberat dragonii din ceața prejudecăților mistice și și-a scris povestea în Istoria naturală a dragonilor. Să luptați în fiecare seară alături de Omul Pictat și să înfrângeți demonii prin puterea glifelor, în Războiul la lumina zilei. Să porniți într-o ultimă aventură …
Cu toţii suntem fascinaţi de magie, de necunoscut, de puterile mistice care îţi permit să controlezi forţele naturii şi să mergi dincolo de ele. Cum funcţionează magia şi cine sunt magicienii? Sunt întrebări la care ştiinţa nu ne poate oferi răspunsuri, dar imaginaţia da, iar scriitorii şi-au imaginat o grămadă de feluri în care explică această forţă deosebită. Lev Grossman şi-a imaginat o lume ca a noastră în care tinerii se duc la şcoala de magie, la fel cum elevii …
Lumea nouă, ultimul capitol al trilogiei Marile descoperiri, de Michael A. Stackpole, vă aşteaptă acum la precomandă! Se apropie lupta finală, hotărâtoare pentru urmașii Cartografului. Keles Anturasi urmărește să obțină controlul asupra unor forțe care îl depășesc. Jorim, fratele lui, a ajuns în lumea zeilor, unde se va trezi în luptă cu divinitatea care conducea pe vremuri, dar care acum vrea să-și distrugă propria creație. Nirati, sora lor, pornește într-o cruciadă înșelătoare cu un erou răposat, spre a-i declara război …
Joe Abercrombie este un scriitor britanic de fantasy, care a debutat în 2006 cu trilogia Prima lege. Recent a încheiat o nouă trilogie fantasy, Marea sfărâmată, tradusă şi la Nemira, în colecţia Nautilus. Revenim acum asupra trilogiei sale de debut şi ce însemnat ea în peisajul fantasy-ului contemporan. O poveste dură, întunecată şi originală, care i-a impresionat chiar şi pe cei mai mari critici de fantasy. Anul acesta am început să publicăm o nouă ediţie a acestei trilogii, revizuită şi …