Câte zile au mai rămas până pe 31 martie 2013? Canalul de televiziune HBO își ține fanii în suspans dezvăluind mici secrete de pe platourile de filmare al celui de-al treilea sezon al celebrului serial Game of Thrones, inspirat din memorabila serie a lui George R. R. Martin - Cântec de gheață și foc.
Volumul Lumina ce se stinge reprezintă romanul de debut al lui Martin, și, mai mult decât atât, este considerat de cititori și critici un roman-cheie pentru ce avea să devină ulterior epica serie Cântec de gheață și foc.
Este greu să ne imaginăm că există cineva care nu a auzit de seria Cântec de gheață și foc, semnată de George R. R. Martin, la fel de greu cum ne este să credem că serialul produs de HBO, Game of Thrones, mai are nevoie de prezentări exhaustive. Într-un interviu pentru revista GQ, George R. R. Martin, Dan Weiss și David Benioff spun povestea realizării episodului Blackwater, din sezonul al doilea.
Nu știm cum s-a putut întâmpla așa ceva, dar serialul Game of Thrones nu a luat nici un premiu Golden Globe anul acesta, spre dezamăgirea milioanelor de fani care urmăresc cu sufletul la gură aventurile eroilor lui George R. R. Martin pe micul ecran
În perioada 1 - 4 noiembrie, la Toronto, a avut loc World Fantasy Convention, un eveniment ce se organizează încă din 1975 și care premiază anual cei mai buni autori de fantasy din lume.
Când ne gândim la Neil Gaiman, nu ne gândim numai la faptul că este unul dintre cei mai cunoscuți creatori contemporani de comics-uri, ci mai ales la epica serie de benzi desenate ”The Sandman”, lucrarea care l-a pus pe Gaiman pe harta internațională a autorilor genului. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă George R. R. Martin ar fi acceptat propunerea de colaborare pe care i-a făcut-o Gaiman cu mult timp în urmă?