Thomas Cathcart şi Daniel Klein sunt doi bătrânei foarte, foarte simpatici. S-au născut la puţin timp după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, şi au studiat cot la cot mai întâi la Liceul Needham din Massachusetts şi apoi la Harvard College, de unde au absolvit în 1961 filosofia. După terminarea studiilor, drumurile lor s-au despărţit pentru o vreme: Tom (cel înalt şi deştept) s-a dedicat muncii caritabile şi asistenţei sociale, în timp ce Daniel (cel scund şi glumeţ care stă …



