Este greu să ne imaginăm că există cineva care nu a auzit de seria Cântec de gheață și foc, semnată de George R. R. Martin, la fel de greu cum ne este să credem că serialul produs de HBO, Game of Thrones, mai are nevoie de prezentări exhaustive. Într-un interviu pentru revista GQ, George R. R. Martin, Dan Weiss și David Benioff spun povestea realizării episodului Blackwater, din sezonul al doilea.
Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin este termenul folosit în mod convențional pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu având capitala la Constantinopol. Specialiștii consideră că rolul Imperiului bizantin în istoria europeană şi a poporului român nu poate fi neglijat chiar dacă mulţi îl trec cu vederea. De fapt întreaga istorie a creştinismului, din momentul în care a devenit religie liberă, s-a desfăşurat în cadrul acestui Imperiu.
Perlele naturale sunt atât de rare și prețioase, încât, cei care le găsesc sau le posedă știu că astfel de comori sunt de neprețuit. Nu vom ști poate niciodată ce simțeau cu adevărat cei din antichitate atunci când găseau aceste mici minuni ale naturii, maiestuoase și zguduitoare prin simplitatea lor, dar știm ce putem simți atunci când citim volumul ”Femei anonime” a Nu vom ști poate niciodată ce simțeau cu adevărat cei din antichitate atunci când găseau aceste mici minuni …
În această perioadă a sărbătorilor, de mai bine de douăzeci de ani încoace, retrăim mereu același moment de adâncă tulburare sufletească asociată cu evenimentele petrecute în 1989. A stat oare vreodată cineva să se gândească ce ar fi fost dacă în 1989 Revoluția ar fid at greș? Dacă și astăzi am fi sub un regim comunist? Ei bine, cineva s-a gândit la asta și la mult mai mult decât atât.
În vacanță ne dorim și clipe în care să lenevim citind o carte amuzantă, care să ne facă să visăm, să ne bată inimile cu o secundă mai repede și pe care să o povestim apoi tuturor. O astfel de carte care și-a câștigat deja celebritatea precum și un număr considerabil de fane din toată lumea este ”Pur și simplu sexy”, roman din seria ”Sexy” a autoarei Linda Francis Lee.
Albert Einstein a spus cândva că este foarte important să nu te oprești să pui întrebări. Încă de la naștere suntem curioși să descoperim lumea înconjurătoare, să căutăm răspunsuri, să explorăm tărâmuri nebănuite, chiar și pe cel al imaginarului. Joaca cu ideile, încercarea de a pătrunde cu mintea misterele acestei lumi și ale mecanismelor ei, pasiunea pentru studiu și înțelegere, toate îi sunt specifice omului, etern cercetător și vizionar.
Alături de Jules Vernes, H. G. Wells este recunoscut ca unul dintre părinții literaturii SF, și, mai mult decât atât, literatura universală îl plasează printre acei scriitori speciali care au împins limitele imaginației, lăsând posterității șansa de a trăi în realitate ceea ce ei au explorat pe tărâmul fanteziei.
De la început cititoarele trebuie avertizate că aceasta este o carte în care noțiunea de ”pudoare” nu își găsește nici locul, nici sensul. Vocabularul este colorat, ca să folosim un eufemism, tabuu-rile dărâmate, imaginația provocată dincolo de limite, iar sinceritatea dusă până la extrem.
De numele lui Carl Gustav Jung se leagă nu numai istoria școlii de psihologie analitică, fondată de marele medic, psiholog și psihiatru elvețian, ci și moștenirea pe care a lăsat-o umanității, în termeni de teorii și interpretări asupra psihicului uman. Dar cine a fost Jung omul?
Pe măsură ce se apropie sfârșitul anului, oamenii au tendința de a își oferi un moment de respiro pentru a face retrospectiva evenimentelor trăite. Lăsând deoparte micile dificultăți inerente vieții, ne-am dat seama că anul 2012 a însemnat pentru noi succes, inovație, noi drumuri deschise, noi posibilități.
A mai rămas o săptămână până la evenimentul care a suscitat controverse, dezbateri și o teamă generalizată pentru toți locuitorii acestei planete: sfârșitul lumii. Dacă acesta va avea loc sau nu în data de 21 decembrie, rămâne să vedem cu ochii noștri