Dune concurează pentru titlul de ”cea mai de succes serie SF” cu Fundaţia lui Asimov şi spre deosebire de aceasta, s-a bucurat nu de una, ci de două ecranizări. Cea mai reuşită dintre acestea este cea din 1984, în regia lui David Lynch. Filmul reuşeşte să surprindă cel mai bine începuturile universului cărţii şi chiar și câte ceva din complexitatea ei.
Este uşor de găsit printre oricare dintre noi. Chiar dacă în realitate ea nu poartă un arc, nu invocă dragoni şi nici nu mută obiectele din loc numai cu puterea minţii, ea totuşi există. Lumea aceasta s-a închinat eroinelor ei, cu admiraţie şi respect. Mari regine, luptătoare de seamă, spioane celebre sau detective de o perspicacitate uluitoare, hoaţe sau vrăjitoare, femei simple sau reprezentante ale înaltei societăţi, istoria le datorează o adâncă recunoştinţă pentru felul graţios, uneori violent, alteori demn …
În luna februarie a anului 2008, câţiva oameni talentaţi şi vizionari au pornit împreună într-o aventură de explorare a spatiului science-fiction şi fantasy, la bordul nou-născutei Reviste Nautilus, în dorinţa lor de a cunoaşte, de a descoperi şi de a împărtăşi publicului câte ceva din marea lume a SF-ului.
Scriam nu de mult că filmul Jocul lui Ender este, poate, una dintre cele mai aşteptate producţii cinematografice ale anului 2013, cu un fabulos Harrison Ford în rolul Colonelului Graff. În prezent, Jocul lui Ender, adaptarea cinematografica a romanului omonim de Orson Scott Card, se află în post-producţie şi urmează a fi lansat in cinematografele din SUA pe 1 noiembrie 2013.
Nu mulţi autori de fantasy contemporani au avut onoarea de a primi o recenzie pozitivă şi entuziastă din partea lui însuşi Jeff VanderMeer, dar Joe Abercrombie a reuşit să îl impresioneze pe omul care simbolizează World Fantasy Awards şi chiar de tânăr, ba chiar mai mult, cu un roman de debut. Era vorba atunci despre primul roman al trilogiei "Prima Lege" - durul, îndrăzneţul şi absolut originalul Tăişul Sabiei, publicat în 2006 şi nominalizat în 2008 la premiul memorial John …
Pasionații de science-fiction, indiferent dacă este vorba despre literatură sau film, știu deja că Philip K. Dick poate fi considerat sinonim cu cinematografia de gen, sau mai bine zis, poate fi considerat unul dintre părinții acesteia, lucrările sale de ficțiune fiind transpuse pentru marele ecran începând cam cu 30 de ani în urmă. În 1982, Ridley Scott oferă omenirii o peliculă ce a devenit între timp un cult și o piatră de temelie pentru lumea modernă a filmului: Blade Runner …
Poate că ziua de 7 februarie este una ca oricare alta din calendar. O zi de iarnă geroasă și atât, deși plină de evenimente, dacă pornim înapoi pe firul istoriei universale. În schimb, în lumea literară, această zi nu este una care să treacă neobservată pe lângă noi. De ce? Pentru că trei mari scriitori își sărbătoresc astăzi ziua de naștere, iar noi suntem mândri că toți trei fac parte din portofoliul Editurii Nemira.
Nu cu mult timp în urmă scriam despre un alt roman semnat de Stephen King care va ajunge în casele oamenilor din lumea întreagă prin intermediul televiziunii. Este vorba despre Under the Dome și decizia canalului de televiziune CBS de a introduce în grila de vară o mini-serie de 13 episoade care va urmări povestea locuitorilor din Chester's Mill, prinși în capcana unei enorme cupole transparente de origine necunoscută care le izolează peste noapte orășelul de restul lumii.
Gardner Raymond Dozois este un scriitor american de science-fiction, dar de numele său se leagă mai mult o activitate editorială, fiind ”părintele” antologiei The Year's Best Science Fiction, al cărei prim volum a văzut lumina tiparului în anul 1984. De atunci și până în zilele noastre, Dozois a câștigat, cele mai multe ca editor, numeroase premii Hugo, Nebula, iar pentru activitatea sa în cadrul acestei antologii SF a primit cincisprezece Premii Locus.
Ana – Veronica Mircea izbutește cu acest volum ceea ce puțini autori contemporani ai genului au reușit: le oferă cititorilor săi emoții dintre cele mai complexe și variate, cu ușurința unui magician, reușind din câteva cuvinte să îi transporte pe tărâmuri ficționale și în situații narative care nu pot lăsa indiferent pe nimeni.
În misiunea sa constantă de a se alinia la curentul mondial de SF și în încercarea de a oferi publicului român accesul la marile capodopere ale lumii, Nemira nu a pierdut totuși din vedere faptul că proza speculativă de sorginte românească este, la nivel calitativ, cel puțin la fel de bună ca cea străină, iar reprezentanții genului SF de pe plaiurile noastre merită tot atâtea laude.
Vă spuneam nu cu mult timp în urmă că alături de Isaac Asimov și Robert Heinlein, Arthur C. Clarke a fost considerat unul din ”Cei trei mari” ai literaturii SF a secolului XX, influențând generații întregi de autori contemporani. Așa cum probabil știm cu toții, pentru că despre Clarke am mai scris, și cu siguranță vom mai scrie, acesta a fost un scriitor de science fiction, inventator şi futurolog britanic, gazdă a emisiunii Mysterious World. Opera sa de referinţă este …